Bunicuţa mea

                                   

Este o fiinţă specială.Este o fiinţă ce merită iubită.Este fiinţa care mă iubeşte poate mai mult ca mama.Este cea care,chiar dacă are mâinile bătătorite de la muncă,stă şi ne face covrigei,cozonăcei şi prăjiturele.Este cea care ne zâmbeşte şi ne încurajează mereu.Dacă eu sunt pomul însetat ea este apa.Dacă eu sunt pian,ea este partitura.Dacă eu sunt nepoată,ea este bunica.Ea este iubita mea bunică!Câteodată simt că dacă nu stau cu ea lumea se face neagră şi soarele nu mai iese la iveală.Am nevoie de ea mai mult decât are nevoie o floare de apă,un pom de ploaie,iar un cântec de versuri.Am nevoie de ea,pentru că,ea este cea mai iubită fiinţă din viaţa mea.Nu trebuie să facă cine ştie ce ca să dea dovadă că mă iubeşte,.A dat dovadă că mă iubeşte atunci când m-a încurajat să scriu.

Ei îi dedic aceste versuri,poate neînsemnate pentru mine,dar importante pentru ea:

                                                            Bunică,bunicuţă,cu ochi de catifea,

                                                            Bunică,bunicuţă,tu eşti viaţa mea!

                                                            Te iubesc nespus de mult

                                                            Şi mie-e dor de tine foarte foarte mult!

                                                            Fără tine sunt un nimeni

                                                            Fără tine sunt vai de mine.

                                                            Fără tine nu pot trăi,

                                                            Bunicuţo,mereu te voi iubi!

Sunt copil,iubesc,visez(pentru bunicile mele)

Viaţa prin ochii mei...eh...metafore!O lume plină de unicorni,steluţe zburătoare,pisicuţe vorbitoare,dar nimic nu este adevărat.Dar dincolo de aceste metafore este un lucru mai important, la care orice copil visează:să aibă o bunică.Câteodată mă întreb cum văd aceste fiinţe speciale viaţa prin ochii lor.Nu cred că ele văd unicorni şi tot felul de metafore!Prin ochii lor,viaţa este doar un fir lung de mătase în care am apărut şi eu,fericitul eveniment al familiei.Nu cred că ele m-ar împiedica să visez,să zbor alături de vrăbiuţe.Ele mă susţin în tot ceea ce fac şi nu mă descurajează!Pur şi simplu iubirea faţă de bunică este un lucru de neuitat...un lucru nemaipomenit.Viaţa prin ochii lor nu este o experienţă nouă sau aşa ceva.Este doar un..fir al vieţii!Îmi povestesc despre ele,despre evenimentele frumoase din viaţa lor şi din zâmbetul lor observ că ele retrăiesc din nou acele momente frumoase care s-au întâmplat în viaţa lor.Îmi povestesc evenimente din copilăria lor,şi,când le văd zâmbind simt că mi se umple inima de bucurie.Pur şi şimplu ele sunt ca primele persoane din viaţa mea pe care vreau să le văd râzând.Le iubesc.Sunt persoanele din viaţa mea care mă încurajează şă fiu un om mai bun.Sunt copil,iubesc,visez!Dar mai ales îmi iubesc bunicile la fel de mult ca şi pe mama mea.

Prinţesa Primăverii

Cu pivirea ei blândă,ochi albaştri ca de diamant,cu părul bălai plin de strălucire şi cu un suflet curat,Dumnezeu a creeat Primăvara.Era Fiica cea mai mare a Regelui Florilor.I-a dat puterea de a topi zăpada printr-un mod foarte frumos:apariţia ghiocelului.A înzestrat-o cu darul de a fi cea mai frumoasă şi de a avea o cunună de flori nemuritoare pe părul ei bălai.Când trecea prin pădure,florile făceau plecăciuni,iar copacii îi dăruiau câte o floare.Privirea ei veselă îndeamnă copiii să iasă la joacă.Din bunătatea ei ies lucruri mirifice,cum ar fi un covor de flori multicolore sau un ghiocel suav în părul unei prinţese,Această Prinţesă frumoasă îmi aminteşte de anotimpul Primăvara.Zâna Primăvară iubeşte foarte mult copiii.Drept dovadă,făureşte din mânuţele ei gingaşe Toporaşi.Cununa ei de pe cap este făcută cu lacrimile soarelui,din floricele de Nu-Mă-Uita,din diamante şi nestemate şi din gingăşia ce iese din mâinile ei suave şi catifelate.Rochia ei mirifică este făcută din Ghiocei,zâmbetele copiiilor şi gingăşia ei.Pantofiorii ei sunt făcuţi din lacrimile Prinţesei Iarnă.Fără alte cuvinte de spus,ea este suava şi frumoasa Prinţesa Primăverii.

Bătrâneţe,haine grele

Bătrâneţea este un este o etapă unică a vieţii pentru bunici.Este un sentiment de teamă,de nelinişte,de supărare.Bătrâneţea este un lucru ce nu se poate descrie prin fapte,ci prin cuvinte.Pentru unii oameni,bătrâneţea este cea mai tulburătoare perioadă a vieţii,însă pentru alţii este un prilej de bucurie.De ce?Pentru că stau cu nepoţeii lor.Tot ce îşi doresc

bătrâneii de la familiile lor este şansa de a se reuni şi de a sta alături de ei.Trebuie să ne iubim bunicii şi străbunicii,căci mai târziu o să ne pară rău că nu am avut ocazia să stăm cu ei.Bunica,ah,bunica!Cu mâinile bătătorite de la muncă,dar,totuşi poartă un zâmbet pe chip.Dar nu este mereu un zâmbet de fericire.Câteodată este doar un zâmbet amar din cauza supărărilor.Dar totuşi îmi place să o văd cu un zâmbet de bucurie pe chip.Zâmbetul amar este doar ca să mă vadă pe mine fericită.Zâmbetul ei amar este din cauza supărărilor care le are în suflet.Dar bunică,fi fericită!Şi bunicul,încă mai are putere să ne care în spate şi să se joace cu noi.Şi zâmbetul lui este amar câteodată,dar îi amintesc că sunt mereu lângă el.Poate şi eu greşesc,dar ştiu că niciodată n-o să-i abandonez.

Deci bucuraţi-vă de ce aveţi! Când n-o să-i mai aveţi o să vă pară rău! Bucuraţi-vă că aveţi bunici!Bucuraţi-vă că vă iubesc şi că sunt alături!