Bunicuţa mea

                                   

Este o fiinţă specială.Este o fiinţă ce merită iubită.Este fiinţa care mă iubeşte poate mai mult ca mama.Este cea care,chiar dacă are mâinile bătătorite de la muncă,stă şi ne face covrigei,cozonăcei şi prăjiturele.Este cea care ne zâmbeşte şi ne încurajează mereu.Dacă eu sunt pomul însetat ea este apa.Dacă eu sunt pian,ea este partitura.Dacă eu sunt nepoată,ea este bunica.Ea este iubita mea bunică!Câteodată simt că dacă nu stau cu ea lumea se face neagră şi soarele nu mai iese la iveală.Am nevoie de ea mai mult decât are nevoie o floare de apă,un pom de ploaie,iar un cântec de versuri.Am nevoie de ea,pentru că,ea este cea mai iubită fiinţă din viaţa mea.Nu trebuie să facă cine ştie ce ca să dea dovadă că mă iubeşte,.A dat dovadă că mă iubeşte atunci când m-a încurajat să scriu.

Ei îi dedic aceste versuri,poate neînsemnate pentru mine,dar importante pentru ea:

                                                            Bunică,bunicuţă,cu ochi de catifea,

                                                            Bunică,bunicuţă,tu eşti viaţa mea!

                                                            Te iubesc nespus de mult

                                                            Şi mie-e dor de tine foarte foarte mult!

                                                            Fără tine sunt un nimeni

                                                            Fără tine sunt vai de mine.

                                                            Fără tine nu pot trăi,

                                                            Bunicuţo,mereu te voi iubi!